-->

NOI MASURI DIN PNDR 2014-2020, LANSATE DE LA 1 IULIE

Daniel Constantin, ministrul agriculturii, a anuntat lansarea unor noi masuri din Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, incepand cu luna iulie.

„La 1 iulie se deschid noi masuri pentru beneficiarii fondurilor europene pentru agricultura, care au reprezentat principala sursa de finantare a sectorului. In ultimii trei ani, Romania a beneficiat de o infuzie de peste 8 miliarde de euro, fonduri europene care au ajutat la dezvoltarea agriculturii romanesti, fapt care s-a vazut si in rezultatele pe care le avem in ceea ce priveste comertul national si international. 2015 este un an in care trebuie sa inchidem PNDR 2007-2013 si avem ambitia de a incheia programul cu un grad de absorbtie cat mai mare, insa ne confruntam cu o serie de dificultati, principala problema fiind lipsa de cofinantare din partea beneficiarilor privati. Am invatat din experienta acumulata in timpul implementarii acestui program si am reusit sa introducem in noul program o serie de elemente care simplifica procedura de accesare a fondurilor europene, pentru a veni in sprijinul beneficiarilor”, a declarat ministrul Constantin.

Astfel, de la 1 iulie, vor putea fi depuse proiecte, prin noul PNDR 2014-2020, in cadrul Subprogramului pomicol, care dispune in acest an de o alocare de peste 75 de milioane de euro, Submasura 4.2 - Sprijin pentru investitii in procesarea/ marketingul produselor agricole (143 de milioane de euro), Submasura 4.3 - Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice, prin care pot fi accesate 435 de milioane de euro, inclusiv pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigatii, Submasura 6.2 - Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale (44 milioane de euro), Submasura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici (peste 72 de milioane de euro), Submasura 6.4 - Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole (57 de milioane de euro).

Totodata, ministrul Daniel Constantin a trecut in revista o parte dintre elementele de noutate si de simplificare ale PNDR 2014-2020. Printre acestea se numara depunerea online a proiectelor, fapt care va contribui la reducerea timpului necesar depunerii acestora si implicit, a costurilor pe care le suporta beneficiarii, ca urmare a faptului ca nu trebuie sa se mai deplaseze la sediile judetene ale Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR). De asemenea, proiectele vor fi depuse in cadrul unor sesiuni continue, cu evaluare lunara.

In plus, beneficiarii nu mai sunt nevoiti sa obtina la fel de multe documente, ca in anii precedenti, intrucat a fost diminuat numarul avizelor si a acordurilor necesare demararii proiectelor cu fonduri europene nerambursabile. De asemenea, MADR a demarat procedurile astfel incat beneficiarii PNDR sa poata primi o serie de avize si acorduri la nivelul AFIR, fara a mai fi necesara deplasarea acestora la sediile unor institutii publice abilitate sa emita astfel de documente.

„Un element important, gandit in sprijinul fermierilor mici si mijlocii, il constituie proiectele-tip, disponibile pe pagina de internet a MADR, precum si pe cea a AFIR. Astfel, dorim sa contribuim la reducerea costurilor aferente serviciilor de consultanta”, a mai precizat ministrul Daniel Constantin.

Mai mult decat atat, in vederea asigurarii cofinantarii, beneficiarii pot depune si scrisori de conformitate eliberate de institutiile financiare nebancare (IFN), iar cei care trebuie sa faca achizitii pot consulta baza de date cu preturi de referinta creata de AFIR si publicata pe pagina de internet a agentiei.

Top